La volan se afla un tânăr de 31 de ani, din municipiul Botoșani.
În cursul zilei de marți, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Veteranilor, din municipiul Botoșani, a avut loc un accident de circulație, fără victime, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit faptul că un tânăr de 31 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe strada Veteranilor, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat într-un copac de pe marginea părții carosabile.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Un botoșănean a câștigat 800 de euro după un concurs la radio
Diana Arici
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Lupta partidului AUR împotriva consecințelor acțiunilor oamenilor politici din Romania
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024