Două persoane au murit, alte patru, între care și doi copii, au ajuns la spital după ce mașina condusă de un botoșănean a intrat pe contrasens.
Două persoane, un bărbat și o femeie, au murit joi seara în urma unui grav accident rutier. Tragedia s-a produs în jurul orei 21.00, pe DN 17, între Stroiești și Ilișești, județul Suceava.
Cele două persoane care și-au pierdut viața, cel mai probabil soț și soție, circulau regulamentar cu un autoturism Volkswagen, când au fost loviți de un BMW înmatriculat în Botoșani, care a pătruns pe contrasens.
În mașina cu numere de Botoșani se aflau doi adulți și doi copii, toți fiind transportați la Spitalul Județean Suceava, cu leziuni. Cei patru sunt membrii unei familii din Botoșani. Aceștia se îndreptau spre casă, dar într-o curbă, șoferul a pierdut controlul asupra volanului și a pătruns cu mașina pe contrasens, unde s-a izbit în autoturismul Volkswagen.
Impactul a fost violent. La fața locului au ajuns pompierii militari de la Descarcerare, cu două autospeciale și patru ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava.
Polițiștii au demarat cercetări la fața locului, pentru a identifica identitatea celor două persoane care au murit, ambele cu vârste de aproximativ 70 de ani, cel mai probabil soț și soție.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024