Viteza şi teribilismul fac din nou victime pe şosele. Un tânăr de 24 de ani a decedat, iar alţi doi sunt răniţi în urma unui grav accident.
Un tânăr de 24 de ani a murit, iar alţi doi au ajuns la spital după ce şoferul a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe şosea, a rulat cu viteză pe un câmp, apoi s-a izbit de un copac. Se pare că cei trei tineri, toţi cu vârste până în 30 de ani, mergeau de la un bar spre un alt local din apropierea oraşului Beclean unde aveau de gând să-şi continuie cheful.
Accidentul s-a produs noaptea trecută, pe DJ 151, între localităţile Șintereag și Șieu Odorhei din Bistriţa-Năsăud.
În urma impactului, şoferul de 24 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator, a fost resuscitat, însă nu a mai putut fi salvat. Cei trei au fost găsiţi de pasagerii unui alt autoturism care trecea prin zona şi care au văzut un bărbat care făcea disperat semne cu mâna.
"Echipajele medicale şi de descarcerare ajunse la faţa locului au găsit trei persoane rănite. Şoferul era inconştient, în stop cardio-respirator, echipajul medical începând manevrele de resuscitare. În cele din urmă, medicii au fost nevoiţi să constate decesul. În urma impactului, autoturismul a fost transformat într-un morman de fiare. La faţa locului au intervenit o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor, unul de terapie intensivă mobilă şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean", a declarat pentru Observator unul dintre pompierii ajunşi la faţa locului
Poliţiştii şi criminaliştii au declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului. Şoferul decedat este un tânăr de 24 de ani din satul Șirioara. Îl mai însoţeau alţi doi tineri, unul din localitatea Șirioara, iar altul din Şieu Odorhei.
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024