Un accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs de pe un drum din Botoşani a scos la iveală grave nereguli.
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti, aflaţi sâmbătă în exercitatrea atribuţiilor de serviciu, au constatat că pe drumul comunal din localitatea Ungureni a avut loc un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, în care au fost implicate două vehicule.
Cu ocazia controlului, s-a stabilit că unul dintre conducătorii auto, un tânăr de 22 de ani, nu avea asupra sa actul de identitatea sau documentele vehiculului.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar remorca pe care o tracta nu figurează ca înregistrată sau înmatriculată în circulaţie.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Podul spre tragedie: Risc imens pentru şoferii din Botoşani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Salvatori ai celor mai mici vieți: Aparatură de ultimă generație pentru nou-născuții din Botoșani
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024