Situația la fața locului a accidentului produs la Brăești pare să fie de dimensiuni mai grave.
Evenimentul rutier s-a produs în pădurea dinaintea localității Brăești fiind implicate trei autoturisme.
Este vorba despre un Mercedes, VW Gold și o Dacia Duster. Toate trei mașinile sunt grav avariate și se pare că accidentul a survenit după ce una dintre ele a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă.
Mercedes-ul a rămas practic înfipt în parapetul metalic de pe marginea drumului.
De la locul în care s-a produs accidentul au plecat trei ambulanțe care au preluat persoanele rănite.
În acest moment se așteaptă sosirea polițiștilor criminaliști de la un alt evenimnet rutier care s-a produs la Stăuceni.
Circulația în zonă este paralizată, șirul de mașini întinzându-se pe kilomeri întregi. Traficul în zonă nu va reluat prea curând așa cum am amintit deja se așteaptă sosirea echipajelor polițiștilor criminaliști.
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024