Evenimentul a fost anunțat încă de la finele săptămânii trecute, fiind organizat de Garnizoana Militară în colaborare cu Instituția Prefectului.
A fost programat pentru ora 11:30 în Piața Tricolorului din Botoșani, adică la intersecția de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Acolo, cu 30 de minute înainte s-au aliniat militarii din Garda de Onoare care servesc sub însemnele Ministerului Apărării Naționale (MApN) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Gheorghe Sorescu, subsecretar de stat în cadrul MAI a ajuns și el la acest eveniment.
Prefectul Sorin Cornilă a dat onor militarilor după care ceremonia a fost deschisă de istoricul Sergiu Balanovici care a vorbit despre semnificația Drapelului Național.
A fost de altfel singurul vorbitor al activității.
Au lipsit de la Ziua Drapelului președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, căreia i-au ținut locul vicepreședinții Dorin Birta și Bogdan Dăscălescu.
De asemenea, primarul Cosmin Andrei în locul căruia a fost prezent viceprimarul Liviu Toma. Ambii șefi, de la Județ și Municipiu sunt plecați cu treburi la București.
Ziua Tricolorului a atras și mai mulți botoșăneni care au venit cu venit cu stegulețe dar și copii de la o școală privată din apropiere care au urmărit cu interes programul de activități.
Ceremonialul a durat în jur de 30 de minute, interval în care în centrul orașului circulația a fost restricționată. De altfel, încă de vineri polițiștii au făcut apel la șoferi să caute rute ocolitoare pentru amiaza acestei zile.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024