A vrut să facă contrabandă de țigări în "Patria Italienilor", dar nu i-a mers - FOTO& VIDEO
Un bărbat s-a ales cu dosar penal și cu marfa confiscată după ce
a fost prins de polițiștii de frontieră botoșăneni încercând să
introducă în mod ilegal 30.000 de țigări cu timbru de acciză R. Ucraina
în țară.
Miercuri, poliţiştii de frontieră din Botoșani au prins în jurul orelor 15.00, în localitatea Dersca o persoană care avea asupra sa două colete voluminoase, prevăzute cu chingi pentru transport.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul este român, N.D., de 51 de ani, și a declarat că intenţiona să vândă ţigările în localitatea Dersca. La examinarea celor două colete a fost găsită cantitatea de 1500 pachete ţigări marca Monte Carlo, în valoare de 13.322 lei, care a fost confiscată.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Judecătoriei Dorohoi, cu propunerea dispunerii măsurii arestării preventive pentru 30 zile.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii arii infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate urmând ca la finalizare să fie luate măsurile corespunzătoare.