În urma controlului, pasagerul din microbuz a spus adevărul.
Sâmbătă, 2 martie 2024, în jurul orei 2:30, în Punctul de Trecere al Frontierei Stânca - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (I.T.P.F. Iaşi), s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie în Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani.
La controlul de frontieră, într-o borsetă aparținând bărbatului, a fost identificată o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia tânărului. Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a luat legătura cu o firmă de avocatură ce se ocupa cu obținerea rapidă a documentelor românești. A trimis firmei documentele necesare obținerii cetățeniei și suma de 1.000 de euro, iar în cursul anului trecut a primit cartea de identitate.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea unor înlesniri la plata amenzilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
S-a stabilit programul etapei XVII-a din Superliga: Cu CINE joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Comunicat PNL: Dna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Tânăr din Botoșani, nominalizat într-o competiție a creatorilor de conținut culinar
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024