Duminică la 11:30 și-a exercitat dreptul constituțional și președintele PNL Botoșani. Costel Șoptică s-a deplasat la secția 56 de la Colegiul Economic împreună cu soția.
Susține că nu a avut vreo ezitare în a alege una dintre cele două opțiuni privind redefinirea familiei în Constituție.
”Eu m-am decis de mai mult timp, încă de când am votat și în Senat pentru acest referendum. Am votat pentru normalitate, pentru familia tradițională”,
Costel Șoptică, senator.
Parlamentarul a arătat că ai săi coleg de partid, care s-au pronunțat public împotriva referendumului, nu au făcut-o pentru că ar fi contra familiei tradiționale, ci fiindcă au contestat oportunitatea acestui demers.
”N-avem nici o linie, fiecare membru sau simpatizant liberal votează conform propriei conștiințe. Nu avem nici un fel de linie de partid în acest sens. Dacă se votează DA sau NU ori dacă nu vin la urne nu vor avea nici un fel de sancțiune din partea conducerii partidului”,
Costel Șoptică, senator.
Acesta are un băiat și o fată, ambii studenți.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024