Orașul se înverzește din nou odată cu venirea primăverii cînd spațiile verzi vor fi iar colorate cu flori iar în sensurile giratorii sau alte zone vor retrezite la viață fântânile arteziene.
Prima care va fi pusă în funcțiune de către salariații Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) va fi cea de lângă Bazar.
”Am dat dispoziție pentru punerea fântânii în funcțiune dar mai aveau nevoie de montarea duzelor și câteva material de achiziționat. Cred că în câteva zile. Eu îmi doresc ca până la finele săptămânii să fie funcțională urmând să se dea drumul și la celelalte”, a spus viceprimarul Cosmin Andrei.
Ulterior, în cascadă vor reporni și celelalte fântâni din oraș, inclusive cele din Parcul Mihai Eminescu, de lângă Primărie, Pietonalul Unirii sau din Centrul Istoric.
”Voi face o verificare să văd dacă DSPSA are contract încheiat cu firma care se ocupă de mentenanță pentru acest tip de activitate”, a adăugat edilul.
Singura care probabil ”va dormi” pe timpul verii fiind problematic va fi fântâna amplasată la locul de joacă construit pe locul fostelor sere din Parcul Mihai Eminescu. (G.E.)
Femeia suspectă care a atras atenția jandarmilor în zona Bazarului
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Aviz amatorilor: Un botoșănean care a condus fără permis face pușcărie
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Desfășurare de forțe la graniță cu zeci de polițiști și câini special dresați – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Sucevenii fac coadă la amenzi la Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024