Iată declarațiile făcute de Cristinel Brumă către consilierii locali care de aproximativ o oră de tot ceartă pe marginea validării mandatului său de consilier, votează la secret, anulează ulterior procedura și continuă să vorbească, în van, în contradictoriu.
”De fiecare dată v-ați cramponat de faptul că dl. Cristescu colegul meu de partid, exclus cu voia partidului, are nevoie de o sentință favorabilă. În ciuda faptului că primise în fază incipientă un soi de hotărâre ați invocat că trebuie să așteptăm o altă hotărâre.
V-am respectat decizia cu privire la soarta mea aici în CL. Nu știu, poate vă sunt antipatic, poate nu corespund din punct de vedere politic, nu știu, vă întreb, ce aveți împotriva mea?
Am văzut prin mass media tot felul de comentarii la adresa mea care mă miră, pentru că unii dintre dv. nu mă cunosc, nu am avut ocazia să copilărim împreună, să împărtășim intimități și de aceea vă rog mult de tot, nu mai faceți afirmații la adresa mea. Cum că aș fi un comunist, câți dintre dv. nu ați fost sau nu ați fost? Este problema dv. ”
Discuțiile și-au găsit un final și s-a supus la vot reluarea procedurii de vot care a fost contestată de comisie din cauza unor buletine cu semne distincte. În urma votului 9 consilieri au votat împotrivă, alți 9 pentru și unul (Marius Buliga) s-a abținut. Președintele de ședință a dat verdictul 10 voturi împotriva reluării votului. Cristinel Brumă a ieșit din sală val vârtej, în apropierea ușii a încercat să o amenințe pe Cătălina Lupașcu care s-a opus intrării sale în plenul municipal. A fost invitat să plece, iar ședința a continuat cu următoarele proiecte.
(G.E.)
CITEȘTE:
IAR se votează la secret la municipiu : un consilier amenință cu plângeri penale