Nae Constantin și-a anunțat demisia imediat după meciul de pe Stadionul Municipal.
Florin Pîrvu (47 de ani) va fi noul antrenor al celor de la Petrolul Ploiești, după ce Nae Constantin și-a dat demisia, în urma înfrângerii usturătoare de la Botoșani, scor 0-5.
Tehnicianul care a activat ultima dată în China, la echipa U19 a celor de la Henan Songshan Longmen, se află în negocieri cu gruparea de pe „Ilie Oană”, anunță ProSport.
La câteva minute de la apariția știrii, Gazeta Sporturilor a obținut o reacție de la Florin Pîrvu. Noul antrenor al Petrolului a dezvăluit că negocierile s-au încheiat repede.
De asemenea, Florin Pîrvu a precizat că va lucra cu staff-ul lui Nae Constantin, format din Valentin Bădoi (antrenor secund), Cătălin Grigore (antrenorul cu portarii), Carmel Bărbulescu (antrenor secund), Laurențiu Marinescu (preparator fizic) și Costel Ilie (team manager).
„A fost simplu. Petrolul e echipa mea de suflet. Am ales imediat, nu am stat să mă gândesc. Am speranțe mari. Voi lucra cu staff-ul lui Nae, finul meu, de care sincer îmi pare rău. De mâine sunt la antrenament”,
a spus Florin Pîrvu, pentru Gazeta Sporturilor.
Florin Pîrvu va parafa în decursul zilei de miercuri contractul cu Petrolul Ploiești.
(foto - Prosport.ro)
Pe ce au cheltuit Bordea și Nelu Cortea cei 30.000 de euro câștigați la America Express
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Botoșăneni prinși muncind „la negru” de către inspectorii ITM Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Botoșănean REȚINUT de polițiști după ce s-a apropiat prea mult de familia sa
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
TREI botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024