Tragedia a avut loc după un incident în trafic în care a fost implicat fratele tânărului. Botoșăneanul în vârstă de 20 de ani este cercetat pentru loviri cauzatoare de moarte.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui tânăr în vârstă de 20 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în stare de recidivă.
S-a reţinut că, în ziua de 17 august 2019, în jurul orei 19.30, pe fondul consumului de alcool şi ca urmare a unui incident rutier în care a fost implicat fratele său, inculpatul a lovit cu pumnul în zona capului pe numitul D.V., conducător auto, care, în urma leziunilor cauzate, a decedat la data de 25 august 2019.
Magistrații fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024