Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de reprezentanții Federației Comunităților Evreiești din România pe o pagină de socializare.
Conducerea Federației Comunităților Evreiești din România anunță cu tristețe încetarea din viață a celui care a fost David Iosif, președintele Comunității Evreilor din Botoșani.
A știut să reprezinte cu demnitate una dintre cele mai vechi și prestigioase comunități evreiești din țară și a acordat în permanență o mare atenție păstrării tradițiilor și sărbătorilor religioase evreiești.
Definit de identitatea iudaică și întreaga activitate profesională, domnul David Iosif și-a dedicat viața membrilor comunității, fiind preocupat de soarta și ajutorarea celor nevoiași.
Deschis, eficient și mereu optimist, a condus activitatea Comunității în beneficiul tuturor, realizând activități impresionante la Centrul Cultural Intercomunitar din Botoșani.
David Iosif va fi însoțit în lumea celor drepți de afecțiunea și regretele tuturor celor care l-au cunoscut, ale familiei și prietenilor!
Să îi fie amintirea binecuvântată!
În numele Comitetului Director,
Președintele Federației Comunităților Evreiești din România
Deputat Silviu Vexler
ACCIDENT cu patru răniți petrecut în urmă cu puțin timp la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Fraudă cu oferte false pe rețelele de socializare: Anunțul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Pagube URIAȘE din cauza secetei la Botoșani: Prefectul a anunțat CÂTE hectare sunt afectate
Oana Sava
Sep 19, 2024
Se pregătesc secțiile de votare pentru rundele de alegeri, misiune mai grea în municipiu
Oana Sava
Sep 19, 2024