Încă o promisiune făcută botoşănenilor în campaniile electorale de anul trecut a picat. Reabilitarea drumului naţional Botoşani – Târgu Frumos nu va fi începută în acest an şi nici nu se ştie când va demara.
Nu se mai avansează nici o dată pentru începerea lucrărilor
A recunoscut-o chiar astăzi vicepreşedintele Consiliului Judeţean. În cadrul Comisiei de Dialog Social de marţi s-a ridicat şi problema infrastructurii, iar la final
Gheorghe Sorescu a arătat că, „
după măsurătorile de trafic se pare că prioritar va intra drumul Suceava – Botoşani şi Târgu Frumos Botoşani va fi pe poziţia a doua”. Întrebat ce înseamnă
„poziţia a doua”,Gheorghe Sorescu a răspuns că,
„este greu de spus, aici sunt condiţionalităţi bugetare, poziţia unu înseamnă drumuri care au un proiect, poziţia doi sunt cele care... o să
. Despre asta vorbim”. De altfel şi săptămâna trecută liderii
PSD Botoşani au dat de înţeles că modernizarea drumului în cauză nu va începe în acest an.
Încă o promisiune deşartă a lui Ţurcanu
Nici pentru
DN 29 Botoşani – Suceava nu există siguranţa că lucrările vor fi demarate în 2013. Potrivit social-democraţilor artera este inclusă în buget, dar fără sumă, urmând să fie făcute demersuri la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru a fi şi finanţată. Toate acestea se întâmplă după ce în decembrie, când i s-a reproşat că a părăsit judeţul în toiul înzăpezirilor pentru a sta alături de viitoarea sa soţie, Roxana Anuşca, la Bucureşti, preşedintele CJ şi PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a replicat că a plecat pentru a obţine includerea reabilitării drumului Botoşani - Târgu Frumos în bugetul pe 2013.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu cere scuze botoşănenilor şi dezvăluie motivul plecării din judeţ