Persoana adresa expresii jignitoare la adresa trecătorilor.
În intervalul 23-25 februarie 2024, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali au desfășurat activități specifice domeniilor de competență.
Ca urmare a activităților desfășurate polițiștii locali au constatat un număr de 73 de fapte contravenționale, fiind aplicate sancțiuni în funcție de gravitatea acestora, cuantumul total al amenzilor 11.060 lei.
Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-a aplicat un număr de 9 sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar faptele constatate și sancționate au fost: tulburarea liniștii publice, consumul de alcool, apelarea la mila trecătorilor, etc.
În data de 23 februarie 2024, în jurul orei 14:50, polițiștii locali aflați în patrulare în zona Centrului Istoric, au identificat în dreptul imobilului de pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 52, o persoană care profera injurii și expresii jignitoare la adresa trecătorilor.
Motivat de cele constatate, polițiștii locali au procedat la legitimarea persoanei și au sancționat-o contravențional cu amendă potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024