Bărbatul a devenit recalcitrant atunci când a fost luat la rost de oamenii legii.
Patrula Poliției locale care acționa în zona parcului Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani, a intervenit vineri, în jurul orei 15.50, în parcul de joacă pentru copii din strada Vârnav.
Aici, un tânăr fuma, deși această faptă este reglementată conform prevederilor art. din Legea nr. 349/2002 drept contravenție.
Patrula Poliției locale a adus la cunoștința persoanei normele încălcate, dar aceasta a devenit recalcitrantă, refuzând să prezinte actul de identitate. Mai mult, a oferit date eronate cu privire la identitatea sa.
Întrucât, la prima solicitare a polițistului local, contravenientul a furnizat date eronate, i-au fost aduse la cunoștință prevederile legii cu privire la refuzul de a furniza date cu privire la identitate.
Într-un final tânărul a prezentat actul de identitate, fiind identificat C.A.E., în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în Știubieni.
Având în vedere fapta constatată, a fost dispusă sancționarea cu amendă în valoare de 300 lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024