Tânărul de 33 de ani era urmărit la nivel național.
În cursul zilei de marți, 11 octombrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gorbănești aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza comunei Gorbănești, au legitimat un tânăr de 33 de ani, din județul Timiș, care se afla în vizită la o rudă din localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că față de acesta a fost solicitată darea în urmărire la nivel național, de către I.P.J. Timiș, întrucât pe numele său era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de un an și 2 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Acesta a fost reținut și, ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
Angajatori din Botoșani, întâlnire cu inspectorii de muncă la sediul ITM: CE s-a discutat
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024
Polițiștii botoșăneni i-au vizitat pe elevii unui liceu din județ în „Săptămâna Altfel”
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un nou drum județean intră în proces de modernizare
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Preot din Botoșani, despre costumele de Halloween: Este ceva anticreștin
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024