Avea o memorie vizuală şi auditivă aproape nemaiîntâlnită până atunci. Ziarele din Franţa, Austria, Anglia îl numeau Micul Mozart, genialul copil al României. Dacă s-ar pierde într-o zi toată opera lui Beethoven, se spunea, putem sta liniştiţi. Enescu o va rescrie întreagă, din memorie!
Paris, 1955, noaptea de 4 spre 5 mai. George Enescu se stingea din viață într-o cameră de hotel. A plecat la Domnul împăcat, spovedit şi împărtăşit.
Peste trei zile, trupul neînsuflețit a fost dus la Biserica românească din Paris, unde i-a fost săvârşită slujba religioasă ortodoxă, după care a fost îngropat în cimitirul istoric "Pere Lachaise".
Ceruse în testament să fie înmormântat creștinește. Gândul l-a purtat mereu către Moldova, unde tradiția spune că la înmormântare se împarte pomană pentru sufletul celui plecat.
"Doresc ca înmormântarea mea să fie cât mai simplă. În schimb, să se dea cât mai multe pomeni şi daruri", spunea Enescu.
"Cum cred în muzica pe care am iubit-o, atât cred şi în Dumnezeu, care m-a creat. După umila mea părere, trebuie să fii un adevărat naiv, ca să declari serios că Dumnezeu nu există. Însuși faptul că e invizibil ne face să-L adorăm".
George Enescu a venit pe lume pe 19 august 1881, în Liveni, judeţul Botoșani, într-o familie de învăţători, care dăduse Moldovei generaţii întregi de preoţi.
"Am fost al optulea copil şi totuși singurul, şapte fraţi şi surori s-au născut înaintea mea. Doi au murit de mici. O angină difterică, în 1878, i-a răpus pe ceilalţi cinci. Părinţii mei au trăit trei ani într-o mare nelinişte, căci nădăjduiau ca un nou născut să şteargă nu amintirea, ci lipsa celorlalţi. Ei se rugau cu ardoare şi plecau deseori la mănăstiri pentru a-I cere Domnului să le trimită copilul mult dorit. În 1881 am venit pe lume…", mărturisea George Enescu.
De mic a fost suferind de inimă, iar trupul i-a slăbit tot mai mult de la an la an. Spre apusul vieţii mergea sprijinindu-se de prieteni. Nu s-a plâns, nu a strigat şi nu a acceptat niciun ajutor.
Un copil de 8 ani uimea nu doar prin talentul său, ci și prin gestul pe care îl face, concertul va fi primul din seria concertelor în scop de binefacere pe care le va susține de-a lungul vieții. La Viena au loc primele concerte în anul 1892, iar la unul dintre cele la care era invitat cu regularitate primește în dar câteva monede de aur pe care i le dă unui bijutier să creeze o brățară pentru mama sa, mameleben, cum îi plăcea să o alinte. Mama este impresionată de cadoul oferit de copil, în luna decembrie, și îi scrie pentru a-i mulțumi, ”brațiletă bine lucrată, frumoasă, trainică pentru purtat”.
Copilul Enescu se bucură de succesul concertelor sale, iar la vârsta de 12 ani, pe lângă numeroasele invitații la serate muzicale și manifestări de binefacere, Agenția Teatrală J.Wild vine cu propunerea de a ocupa postul de concertmaistru și prim-violonist al Teatrului Curții din Schwerin. Un asemenea post să-i fie oferit unui copil de 12 ani era de neimaginat. Oferta este refuzată întrucât considera că mai are mult de învățat, scrie Mădălina Mărgăritescu.
În 1916 a cântat răniților pe linia frontului din Moldova, alături de Zavaidoc, taraful lui Fănică Luca, Elena Zamora și Maria Ventura. Elena Zamora povestește în volumul "Am slujit cântecul" despre momentele grele ale acelor zile însângerate. Cum au cântat și la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani.
George Enescu a fost voluntar în Crucea Roşie, s-a dedicat trup şi suflet salvării răniţilor. A fost infirmier, a spălat răni şi a alinat suferinţe. Dar mai presus de toate a cântat pentru poporul lui. Cu o dragoste christică, mesianică. Aşa cum i-a cântat lui Ştefan Luchian, când pictorul era căzut la pat, paralizat, abia suflând.
În 1936, pe 13 martie, a avut loc la Paris premiera operei Oedip, pe un libret de Edmond Fleg, cu un succes răsunător la public.
În 1946, în luna aprilie întreprinde un turneu în URSS, unde intră în contact cu personalităţi de primă mână ale muzicii ruse: Dmitri Şostakovici, Aram Haciaturian, Kiril Kondraşin, David Oistrah, Lev Oborin. În luna mai, primeşte la Bucureşti vizita lui Yehudi Menuhin. În luna septembrie, împreună cu soţia sa Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu, devenită la prima căsătorie prinţesă Cantacuzino) , pleacă în turneu în Statele Unite ale Americii. La revenirea în Europa se stabileşte la Paris, din protest faţă de regimul comunist instaurat în România.
George Enescu se stinge din viaţă pe 4 mai 1955 şi este înmormântat la Père Lachaise din Paris.
