Aceasta este suma de bani pe care vor trebui să o plătească doi bărbaţi din comuna Vorniceni, care braconau în fondul de vânătoare nr.9 Nicşeni.
Cei doi au fost depistaţi de jandarmi în urma unei acţiuni executate în cooperare cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, în zona localităţilor Podeni – Corlăteni, având asupra lor nouă dispozitive artizanale formate din laţ metalic (şufă) şi ţăruş. Pentru accesul în fondul cinegetic cu laţuri, ,,vânătorii” au fost sancţionaţi contravenţional cu câte 3.000 de lei fiecare, minimul prevăzut de legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic pentru fapta săvârşită.
”Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani organizează acest gen de acţiuni în zone cunoscute din punct de vedere al braconajului, localnicii folosind pentru aceasta ogari sau metişi de ogari, precum şi laţuri metalice„ – comunicat de presă.
CITEȘTE: Amendă URIAȘĂ pentru un vânător scandalagiu cu haita de câini
Rămas-bun în plen pentru Doina Federovici cu aplauze, distincții și flori – VIDEO
Oana Sava
Oct 23, 2024
Lecții de prim ajutor de la pompierii botoșăneni pentru elevii unui liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Femeie BĂTUTĂ de propriul soț: Bărbatul, scos din casă cu Poliția
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Se deschide patinoarul de la Cornișa – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024