Programul guvernamental ”fiecare copil la grădiniță” chiar are succes la Botoșani. Acest proiect a fost la bază unul pilot, derulat de o organizație neguvernamentală care mai apoi a fost extins la nivelul întregii țări.
Nivelul de trai de la Botoșani pare să se resimtă cel puțin din punctul de vedere al efectului acestui program pe plan județean. Dacă în trecut s-a vorbit despre 4.000 de copii cu vârste între 3 și 6 ani, odată cu anunțarea tichetelor lunare de 50 de lei, numărul s-a dublat.
”IȘJ a făcut listele cu centralizările. Singura problemă care a apărut este aceea că a crescut disponibilitatea copiilor către grădinițe, mă refer la cei între 3 și 6 ani care vor beneficia de acest ajutor. Un exemplu Cristești unde există 35 de copii nou intrați cărora trebuie să le asigurăm condiții pentru a putea frecventa învățământul preșcolar. De aceea fac un apel către dl. primar de acolo”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.
Centralizarea datelor în tot județul este destul de spectaculoasă având în vedere că Ministerul Muncii a estimat la Botoșani un număr de 4.000 de copii care vor beneficia acest ajutor. Din datele obținute recent ar fi vorba de fapt de 7.780 de copii care ar îndeplini condițiile pentru a putea beneficia de sprijin financiar.
”Majoritatea primăriilor și-au prevăzut sume în buget fiind vorba de 46 de primării care au emis HCL. Pentru celelalte primării, le vom solicita să urgenteze procedurile de emitere a HCL”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.
Condiția principală ca familiile acestor copii să beneficieze efectiv de aceste tichete este ca prezența la grădiniță să fie de 100%. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024