40 de locuinţe se vor construi la Botoşani pentru tinerii medici.
În urma sedinței de joi, 15 iunie 2017, a Comisiei Tehnico-Economică din cadrul Consiliului Județean Botoșani, s-a avizat favorabil Studiul de Prefezabilitate la obiectivul de investiții „Construcții locuințe pentru tinerii specialiști în sănătate, destinate închirierii, conform Legii 152/1998. din strada Ștefan cel Mare nr. 33, municipiul Botoșani."
Obiectivul de investiții se va realiza etapizat, într-o primă etapă fiind construite 20 de apartamente, urmând ca, ulterior, alte 20 de apartamente.
Studiul de Fezabilitate, Proiectul Tehnic, Detaliile de Execuție şi Execuţia Lucrărilor vor fi finanţate şi implementate de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (ordonator principal de credite), prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ordonator secundar de credite) realizat conform Legii nr. 152/1998 republicată.
Lucrările ce privesc utilităţile şi dotările tehnico-edilitare (apă, canalizare, electrice, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, spaţii verzi, împrejmuire), se vor realiza de Consiliul Judeţean Botoşani, prin fonduri atrase la bugetul local.
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024