Lucrările la sediul Primăriei Flămânzi se apropie de finalizare. Imobilul ridicat în anii 80, pe când localitatea era comună, a scăpat de aerul comunist de odinioară și a căpătat un aspect propriu începutul mileniului al treilea.
Administrația urbei din care a izbucnit Răscoala Țărănească de la 1907 a accesat proiectul ”Eficientizarea energetică a Primăriei orașului Flămânzi, județul Botoșani” în cadrul Programului Operațional Regional.
Doar că valoarea estimată a investiției prin studiul de fezabilitate, de 2 milioane de lei, la care autoritatea locală trebuia să contribuie cu 2%, s-a dublat după întocmirea proiectului tehnic.
Acesta a scos în evidență starea precară a clădirii. Printre altele, s-a dovedit a fi imperios necesară și înlocuirea acoperișului, dar și efectuarea altor lucrări fără de care cheltuielile făcute din fondurile Uniunii Europene ar fi fost în van.
Utilizând un împrumut bancar contractat pentru asigurarea cofinanțării a patru proiecte POR, inclusiv a celui care vizează sediul, Primăria Flămânzi și-a ridicat cota de finanțare la circa 2 milioane de lei, contribuția UE rămânând la 1,9 milioane de lei.
Întreaga procedură a tot întârziat finalizarea, însă în ultima decadă din noiembrie gradul de execuție a trecut de 90%.
După terminarea renovării, administrația orașului din sudul județului va demara procedura pentru achiziția de mobilier și a celorlalte dotări, ținta edilului șef fiind ca până la mijlocul primăverii anului viitor funcționarii să revină în spațiile renovate.
”Suntem în faza de execuție proiect tehnic mobilier, detalii tehnice asupra mobilierului. Din discuțiile pe care le avem cu constructorul sper ca undeva la sfârșitul anului să ne predea obiectivul, urmând ca prin martie – aprilie, dacă se finalizează și mobilierul, să ne începem activitatea în sediul administrativ. Așteptăm să vedem suma pentru mobilier și ce procedură abordăm, dacă e sumă pentru achiziție directă sau dacă mergem pe procedură simplificată”,
Dan Oloieriu, primarul orașului Flămânzi.
Printre altele, imobilul renovat este deja dotat cu un chiller care va asigura căldura pe timpul iernii și răcoarea în sezonul cald.
De asemenea, fiind în esență vorba de un proiect de eficientizare energetică, pe noul acoperiș au fost montate panouri fotovoltaice, estimarea fiind că vor asigura mai multe de jumătate din necesarul de electricitate al clădirii.
Imobilul a fost termoizolat, s-au schimbat ferestrele și ușile și a și fost extins la parter, în partea spre drumul Botoșani – Iași.
Pe 27 aprilie 2020 au început lucrările. De atunci, Primăria Flămânzi își desfășoară activitatea în incinta casei de cultură.
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Un botoșănean a câștigat 800 de euro după un concurs la radio
Diana Arici
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024