Garda Financiară şi Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean au confiscat miercuri seară 30 de tone de cereale în comuna Româneşti. Totul a pornit de la un control în trafic efectuat de drumari.
„Camionul a fost oprit iniţial în trafic de cei de la Drumurile Naţionale pentru că nu a vrut să urce pe cîntar”, ne-a declarat
Corneliu Mihai, comisarul şef al Gărzii Financiare. Ca atare, la faţa locului s-au deplasat echipaje ale acestei instituţii şi de la IPJ care au efectuat un control asupra transportului. Cu această ocazie s-a depistat că firma, care avea sediul în Bucureşti, nu respecta OUG 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale. Mai exact, societatea nu avea factură fiscală şi nici contract de vînzare-cumpărare a grîului, acte prevăzute de actul normativ, ci numai un aviz de expediţie. În consecinţă, s-a dispus confiscarea întregii cantităţi de cereale, evaluată la circa 30.000 de lei. Spre deosebire de alte cazuri asemănătoare, de această dată nu s-a ridicat şi camionul doarece acesta nu aparţinea agentului economic proprietar al mărfii şi, în plus, era încheiat contractul de cărăuşie stipulat în amintita ordonanţă.