Pe 19 iulie PSD-iștii de la Botoșani se lăudau printr-un comunicat de presă vis a vis de faptul că, iată, județul Botoșani a ajuns pe locul 6 pe țară în privința unor sume alocate pentru dezvoltare.
Era vorba despre celebrul Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL) prin care, județului Botoșani i-ar reveni o sumă de aproximativ 41 de milioane de euro.
Pentru Primăria Botoșani ar fi fost alocați 3 milioane de euro, pentru finanțarea unor lucrări pentru securitatea la incendiu.
Bani care, conform spuselor primarului…
”PNDL-ul nu ne-a dat nici un ban anul acesta. Am văzut, că s-au primit bani. Nu. Nu s-a primit nici un ban. Până pe 31 decembrie 2017, noi avem obligația să facem documentații. Dacă la anul cumva, în bugetul României vor exista bani și dacă documentațiile noastre vor fi fezabile și bune, abia atunci probabil că vom primi banii”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Declarația a fost făcută în ședința de Consiliu Local ce a avut loc săptămâna trecută.
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ANUNŢ Primăria Botoșani privind noile hotărâri adoptate în cadrul ședințelor Consiliului Local
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Marius Croitoru, OUT de la FCU Craiova, Adrian Mititelu: Lucrurile nu merg bine
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Declarația zilei 28 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 28, 2024
Oana Sava
Oct 28, 2024