Comisia de evaluare a proiectelor depuse pe programul de finanțări nerambursabile ale Primăriei s-a întrunit miercuri, 29 mai 2019 și a aprobat lista asociațiilor care urmează să primească susținere financiară din partea municipalității.
În total au fost depuse 30 de proiecte, însă două au fost respinse pentru că nu îndeplineau anumite condiții.
Alocarea financiară aprobată pentru anul 2019 este de 1.000.000 lei, respectiv 850.000 de lei pentru domeniul sport, iar 150.000 lei pentru cultură, educaţie, social şi protecţia mediului.
După etapa de astăzi urmează una noua care va dura aproximativ o lună de zile pentru aprobarea punctajelor si a valorii alocată fiecărui proiect.
Calendarul de acordare a finanţărilor nerambursabile este următorul:
27 – 29 mai: evaluarea conformităţii administrative şi a eligibilităţii solicitantului
29 mai: comunicarea rezultatelor la etapa evaluării conformităţii administrative şi a eligibilităţii solicitantului
30 mai – 3 iunie: depunerea contestaţiilor
4 – 10 iunie: soluţionarea contestaţiilor
11 – 13 iunie: evaluarea tehnico-financiară a propunerilor de proiecte
13 iunie: comunicarea rezultatelor obţinute în etapa evaluării tehnico- financiare
14 – 18 iunie: depunerea contestaţiilor
19 – 25 iunie: soluţionarea contestaţiilor.
Iată ONG-urile care vor primi finanțare de la Primăria Botoșani:
Domeniul sport:
Domeniile cultură, social, educație, protecția mediului:
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Un șofer pândit pe geam s-a ales cu amendă de 5.000 de lei după un telefon dat la Poliție
Gabriela Erdic
Oct 02, 2024
Medicul din linia întâi a urgențelor: CAZURILE care i-au rupt din suflet – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 02, 2024
Șapte șoferi lăsați FĂRĂ permis chiar în dreptul trecerilor de pietoni din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Veriga slabă a Spitalului Județean Mavromati căutată din UPU până pe secții – VIDEO
Oana Sava
Oct 02, 2024
AMENZI uriașe aplicate de comisari unor patroni de firmulețe
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024