Sancțiuni de peste 38.000 de lei au fost aplicate în această săptămână pentru nerespectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
În perioada 22-26 martie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
Astfel, pe raza județului, au fost organizate 13 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 200 de locații de interes.
În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 198 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 38.000 de lei.
Din totalul sancțiunilor contravenționale, 171 au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru este obligatoriu, iar 25 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea în intervalul orar 22:00-05:00.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr din Botoșani cu arsuri grave pe corp, refuzat de spitale din țară
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Prefectul Dan Nechifor, către tinerii veniți să se angajeze: Aveți o ofertă bogată – VIDEO
Oana Sava
Oct 11, 2024
Poliția Botoșani are șef cu concurs după un examen în doi la București
Oana Sava
Oct 11, 2024
Joker: Delir în doi la Happy Cinema Botoșani - PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
De ce să alegi un kit de manichiură pentru unghii perfecte acasă?
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024