Șerban, Adrian, Alexandru, Gabriel-Andrei, Robert, Iulian, Alexandru, Mihai, David-Iulian, Emanuel și Mihai Sebastian sunt 11 tineri din Botoșani care urmează cursurile Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești.
Și-au dorit foarte mult să devină pompieri așa că s-au pregătit și au reușit să promoveze examenul de admitere în cadrul școlii.
Până aproape de sfârșitul lunii decembrie, ei se vor afla în practică, alăturându-se colegilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi.
În această perioadă, elevii subofițeri vor parcurge și modulul "Acordarea primului ajutor calificat și aplicarea tehnicilor de descarcerare".
Sunt tineri încrezători care au așteptat cu nerăbdare această perioadă în care vor avea posibilitatea să învețe cum trebuie să intervină în situații de urgență.
Noi le dorim succes și suntem siguri că această experiență le va fi de folos, este mesajul transmis de ISU Botoșani.
v
Tânără drogată la volan prinsă pe o stradă circulată din oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Un profesor din Botoșani are nevoie URGENTĂ de sânge: Apel din partea fiicei
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Jandarmii din Botoșani au ținut „ora de civilizație” la două licee din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Un oraș din Botoșani, premiul I pentru cele mai frumoase spații verzi din zona Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024