Crima comisă în zona sensului giratoriu în vara acestui an s-a lăsat cu un prim verdict din partea judecătorilor.
Tragedia a avut loc în cartierul Burdujeni.
Magistrații de la Tribunalul Suceava l-au condamnat pe Roger Feraru, din Botoșani, la o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ”omor”, cu mențiunea că soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.
Victima a fost un sucevean în vârstă de 46 de ani, cunoscut în mediul celor care hoinăreau pe străzi, scrie Monitorul de Suceava.
Din cercetări a rezultat că cei doi au consumat alcool sanitar în noaptea crimei, iar la un moment dat, pe fondul consumului în exces de alcool și al unui conflict spontan, s-au luat la bătaie.
Bărbatul din Botoșani a scos un cater cu care i-a provocat celuilalt leziuni prin înjunghiere, cu precădere în zona gâtului. Victima a zăcut căzută la pământ și a sângerat abundent.
Când a fost descoperit, bărbatul era deja în stare foarte gravă, pentru că pierduse mult sânge. Starea precară de sănătate a bărbatului, anterioară agresiunii, din cauza consumului de alcool – alcool sanitar, a contribuit și ea într-o măsură la deznodământul tragic, au stabilit medicii. Dacă agresiunea ar fi fost descoperită imediat victima ar fi avut probabil șanse de supraviețuire, leziunile prin tăiere nefiind foarte profunde.
Roger Feraru a fost reținut la vremea respectivă, iar ulterior a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsură care este menținută și în prezent.
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Marcel Ciolacu a promis stadion la Botoșani, după ce l-a înțepat puțin pe Iftime – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Militar din Botoșani, cel mai bun trăgător la categoria soldați gradați profesioniști
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024