A plecat în misiune pentru a salva oamenii şi casa lor din vâlvătaia focului. Pompierul a murit pe când se lupta cu flăcările, lăsând în urmă doi copii care îşi vor aminti mereu de eroul lor.
Însă şi colegii, foştii camarazi din cadrul ISU Botoșani, își amintesc de cel care a fost Constantin Patache.
”Timpul trece, dar rănile nu se vindecă. În urma cu 10 ani am pierdut un camarad - sublocotenent (p.m) Constantin Patache.
pompierii din cadrul ISU Botoșani
A decedat în data de 29 decembrie 2012, în timp ce mergea să stingă un incendiu care a cuprins o casă de pe raza localității Brehuiești. Tată a doi copii, sublocotenentul (p.m.) era angajat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Nicolae Iorga" al județului Botoșani din anul 1994.
De-a lungul carierei sale, a participat la toate tipurile de misiuni: incendii, accidente, explozii și inundații. Și aproape de fiecare dată, intervenția lui a făcut diferența dintre viață și moarte.
”Pentru faptele de eroism și sacrificarea vieții în misiune, pompierul salvator Constantin Patache a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent. Dumnezeu să te odihnească în pace! Cinste și Onoare memoriei lui”,
transmit astăzi colegii din cadrul ISU Botoșani
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024