În primă fază, primarul Cătălin Flutur susține că și-a dorit ca situația alegerilor locale de la Botoșani să fie clarificate de Biroul Electoral al Circumpscripției Municipale.
Au fost depuse mai multe contestații de PNL dar și de USR – PLUS sau ALDE prin care s-au ridicat semne de întrebare în secțiile de votare cum buletine nule, modul în care s-a făcut numărătoarea sau îngroșările care apar în mai multe procese verbale.
„Sunt convins că dv și foarte mulți, m-a sunat foarte multă lume, mi-a spus că sunt tehnici care nu s-au întâmplat doar la Botoșani. Facem aceste demersuri până ne lămurim clar cine a cîștigat alegerile. Avem contestațiile care se judecă, trei sau patru, ele se judecă, acum depinde de cum vor analiza cei din BECM. Sunt oameni serioși acolo, nu am aruncat o anatemă acolo, dar ceva s-a întâmplat”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
În cazul în care greșelile sunt cauzate de oboseală și fără intenție, demersurile se vor face mai departe la Judecătorie unde se va solicita renumărarea voturilor.
În cazul în care există suspiciuni de fraudă deliberate, este posibil să apară și plângeri penale.
„Dacă aceste contestații vor fi respinse, atât timp cât am indicii că sunt greșeli umane, logic că vom apela la următoarea cale de atac care este Judecătoria, nu BEJ-ul. Și deocamdată am discutat despre greșeli civile. Dar există și indicii pe latură penală, pentru cei care deliberat au greșit. Deocamdată știm că s-a greșit și nu am văzut că și invers. Nu știm doar noi, știu și ceilalți. Nici măcar nu au sărit că au câștigat, știu că au o problemă”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
A concluzionat că până acum greșelile depistate nu au fost și în favoarea candidatului PSD ci doar în defavoarea sa. Sau a altor candidați angajați în lupta electorală.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Evoluție și inovație - Cum modelează tastatura mecanică și laptopul gaming ASUS viitorul tehnologiei
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024